Salina Turda
Adresa : Turda, Str.Aleea Durgăului Nr. 7
Cod poștal : 401200
Coordonate GPS: Latitudine N=46.5867883 Longitudine E=23.7871217
Jud. Cluj , România
Telefon/Fax: 0364-260940 / 0364-260968
0264-311690 / 0264-311690
Primul document din Evul Mediu care atestă existența localiății Turda, datează din anul 1075, legat de exploatarea sării, ceea ce a permis obținerea unor privilegii și a determinat transformarea așezării într-un important centru comercial. Localitatea Turda a suferit mult de pe urma invaziei tătarilor (1241, 1285) dar s-a refăcut repede după extinderea exploatărilor de sare.
În a doua jumatate a secolului XIII –lea în Turda au fost aduși coloniști sași “oaspeți “ în documente, pentru a lucra la exploatarea salinelor.
Exploatarea zăcământului de sare începe în perioada ocupației romane în Dacia. Primele exploatări erau de suprafață. Se presupune că Lacul Roman, actualul ștrand din Băile Sărate, ar putea fi o locație de exploatare de suprafață. Urmele unor exploatări romane în subteran au fost întâlnite în Valea Sărată. Primul document care, indirect, certifică existența ocnelor de la Turda, datează din 1075, este emis de cancelaria maghiară și menționează vama ocnelor de sare de “la cetatea ce se cheama Turda … în locul ce se cheamă ungurește Aranyas iar în latinește aureus". Prima referire la “ocna de sare de la Turda" datează din anul 1271, aceasta fiind dăruită capitolului din Transilvania. Exploatarea sării din această zonă s-a facut în permanent, cu perioadele de creștere sau scădere a ritmului de dezvoltare, până la începutul secolului XX. Lucrările pe amplasamentul actualei saline au început în anul 1690, respectiv la puțurile minei “Terezia “ și la scurt timp ale minei “Sf. Anton", continuând, de-a lungul următoarelor secole, cu minele Rudolf și Ghizela precum și cu galeria de transport Frantz Iosif, pentru evacuarea sării extrase.
Zăcământul de sare de la Turda aparține aliniamentului diapir de vest , care se dezvolta începând din Maramureș, în nord, pâna în zona Sibiului, la sud. Aceluiași aliniament diapir îi aparțin și zăcămintele Ocna Dej, Sic, Cojocna, Valea Florilor și Ocna Mureș. Situat în partea de N-E a orașului, zăcământul se întinde pe o suprafață de aproximativ 45 km², iar grosimea medie a sării se situează în jurul valorii de 250 m. În zona axială a cutei diapire grosimea sării depășește frecvent 1200 m. Sarea de la Turda este o roca monominerală, compusă din halit (NaCl), mineral al cărui proporție depășește 99 %. Elementele insolubile formate în principal din CaSO 4, nu depășesc 0,7 %. Rezerva geologică estimată este de 38.750 milioane tone. Formațiunile terigene situate în acoperișul sării, au grosimi cuprinse între 0,5 cm și 20-25 cm.
Apariția sării la suprafață, ca urmare a erodării de către Valea Florilor și Valea Sărată a rocilor sterile situate în acoperișul zăcământului, a făcut ca prezența ei să fie cunoscută din cele mai vechi timpuri.
Exploatarea sistematică a zăcământului, la început prin lucrări miniere de suprafață iar mai târziu în subteran, începe în perioada ocupației romane în Dacia, având un rol economic fundamental în dezvoltarea localității Potaissa. Primele localizări romane pot fi localizate în microdepresiunea Băile Sărate. Exploatările romane la zi, aveau forma dreptunghiulară, în cariera cu trepte răsturnate. Sarea extrasă era transportată pe plane înclinate dispuse la unul din capetele carierei. La adancimea de 12 – 15 m locația era abandonată, datorită acumulării apei în baza carierei și a dificultății evacuării sării extrasa din masiv. Se presupune că actualul ștrand -Lacul Roman - ar putea fi o locație de exploatare de tipul descris anterior.
În primul document cunoscut până în prezent cu referire la Transilvania, emis de cancelaria maghiara în anul 1075 este menționată vama ocnelor de sare “ la cetatea ce se cheamă Turda …”
Documentul citat nu menționează existența la Turda a unor exploatări propriu zise, dar înființarea unei vămi a sării “… pe drumul Arieșului și al Mureșului …” ar putea fi un argument în favoarea existenței unor exploatări de sare în funcțiune. Turda, ca cetate regală, ar fi putut avea rolul de a apăra salinele din apropiere. În cursul secolului al XIII –lea este pomenită documentar Ocna de la Turda. Astfel la 1 mai 1271 se dăruia capitalului din Transilvania “ ocna de sare de la Turda “.
În anul 1690, sunt începute primele lucrări miniere de deschidere pe amplasamentul salinei actuale, materializate prin puțurile din cupola camerei de mină “ Sf. Terezia “. La puțin timp este deschisă și mina “ Sf .Antoniu”.
Informatii deosebit de pretioase referitoare la exploatarea ocnelor turdene, ne sunt oferite în a doua jumatate a secolului XIII – lea , în anul 1867, prin aparitia la Cluj a lucrarii mineralogului Johann Fridwaldszky, “MINERO –LOGIA MAGNI PRINCIPQTUS TRANSILVANIAE “ . Mineralogul clujean arata ca a intrat în aceste ocne si din dorinta “ de a putea prezenta cititorului icoana adevarata a acestor ocne de sare “ si deoarece “ aceste ocne sunt vrednice de cea mai mare admiratie si curiozitate “ .” Despre aceasta ocna se spunea ca este atat de vestita încat aproape ca nu are egal în întregul rasarit .
Dupa ce prezinta în mod detaliat sistemul de construire a ocnei în forma de clopot (conica ), grija deosebita pentru a opri înfiltrarile de apa, mijloacele de evacuare a apei si a sarii cu ajutorul crivacului, infatiseaza astfel situatia ocnelor si a taietorilor de sare de la Turda :
“Ocnele de la Turda numara cinci puturi mai importante, dintre care primul se numeste cel de sus, al doilea cel de jos, al treilea anumit cojocnean, al patrulea Sf.Terezia, iar al cincelea Sf. Antoniu. Diametrul bazei de sus numara 45 de stanjeni si doua picioare. Sarea din acest put este curata si doar rareori contine un usor amestec cu pamant, este sapata de 87 taietori, ajutati de 18 voluntari. Diametrul putului de jos numara 36 de stanjeni si sase picioare, iar înaltimea 53 de stanjeni. In ce priveste calitatea sarii nu se deosebeste cu nimic de putul de sus, fiind executat de 75 de taietori si 18 voluntari . Putul clujean are un diametru de 40 de stanjeni si înaltimea de 59 de stanjeni. În acest put lucreaza 63 de taietori împreuna cu 12 voluntari. Amestecul sarii cu pamant se micsoreaza din zi în zi, încat în curand se va scoate numai sare curata."
Salina Turda devine, de la un an la altul, un obiectiv tot mai atragator pentru turism, pentru turismul balnear în special.
La ora actuala accesul în salina se face in zona Lacurilor sarate Durgau, intrarea noua, din strada Aleea Durgaului nr. 7, traseul turistic cuprinzând : galeria ce servea la transportul sarii (Galeria Franty Iosif) cu minele de exploatare a sarii, respectiv incaperile de tip clopot ( Iosif si Terezia) sau trapezoidal (Rudolf si Ghizela), crivacul (sala masinilor).
Ceea ce impresioneaza în momentul parcurgerii acestui traseu sunt:
- dimensiunile colosale ale salilor ( raportate la tehnologia rudimentara la momentul extragerii sarii)
- uneltele si utilajele specifice mineritului în sare foarte bine conservate
- amenajarile vechi specifice activitatii din mina (altarul, “scara bogatilor ”nisele pentru “acarii” de vagonete etc.)
- privelisti unice : adevaratele ”cascade” de sare , dimensiunile coplesitoare ale salilor , starea exceptionala de conservare a peretilor ,dar si a utilajelor , uneltelor , scarilor etc.
O a doua iesire la suprafata din mina se face pe versantul vestic din Valea Sarata, la ora actuala acest acces fiind blocat ( pe de o parte nu prezinta siguranta, pe de alta parte accesul pâna la aceasta intrare este dificil, nefiind amenajat si fiind amplasat într-o zona oarecum pustie, o zona pe care localnicii o considera “ a nimanui”.
Cea de-a cincea mina , Anton, este inutilizabila (timp de ~ 150 de ani în ea s-au depozitat gunoaiele orasului ).Galeria ce face legatura cu mina Anton a fost închisa).
La ora actuala mina prezinta ca ”un muzeu geologic”.
Mina Rudolf si mina Terezia
Suprafata la vatra mina Rudolf= ~3 675 mp.
Suprafata la vatra mina Terezia=~4 280 mp.
Mina Rudolf are o sectiune trapezoidala cu dimensiunile în plan de ~ 85 x 48 m si o înaltime maxima de 41 m. Pardoseala prezinta o denivelare în lung de ~ 1,50 m.
Accesul se face din galeria principala, pe una din laturile scurte ale salii, la partea superioara, la nivelul unei pasarele de lemn (aproximativ la 7 m sub tavan)-exceptionala ca si lucrare inginereasca în lemn si ca si grad de conservare. Coborârea in sala se face prin intermediul a doua scari de lemn pozitionate pe laturile scurte ale salii. Legatura între aceste doua scari, la nivelul superior este facuta de pasarela de lemn .
La nivelul pardoselei sala are o suprafata desfasurata de 3675 mp, cu o denivelare a pardoselii, în lungul ei, de ~ 1,50 m.Pe una din laturile lungi ale salii s-au format stalactite de sare ; ca urmare o suprafata ~ 900 mp pe pardoseala este îngradita pentru protectia vizitatorilor.( Aceste stalactite au un ritm de formare de ~ 3 cm pe an; când ating lungimea de ~ 3 m, se desprind si cad).
Mina Terezia se intersecteaza cu mina Rudolf ( de altfel, pasarela de la nivelul superior al minei Rudolf continua pe jumatate din circumferinta minei Terezia). Un lac (neagresiv) acopera fundul minei, inclusiv galeria ce face legatura cu putul. În mijlocul acestui lac se ridica o insula de sare.
Suprafata la baza a minei Terezia = 4 278 mp din care suprafata insula =750 mp, iar suprafata lac= 3 530 mp. Adâncimea apei variaza între 0,40-0,50 m în galerie si 0,80 -8 m în mina.
Înaltime clopot mina = 78 m pâna la nivelul galeriei.
In momentul de fata, in urma modernizarii salinei, insula de sare este amenajata, iar lacul este utilizabil, vizitatorii putand folosi barcutele puse la dispozitie.
Legatura între cele 2 mine se face printr-un put existent (pozitionat lânga scara principala si, în continuare, prin intermediul unei galerii se face legatura între put si baza minei Terezia.
Minele (ca,de altfel , întreg complexul) dispun de iluminat electric.
Mina Ghizela
Suprafata sala superioara = ~ 545 mp
Suprafata mina = 942 mp.
Lucrarile în mina Ghizela au fost începute în 1872 .Curând au fost sistate.Ceea ce a ramas din mina Ghizela sunt spatiile ce urmau sa contina crivacul (utilajul de scoatere la suprafata a sarii ), Putul (cu scarile )de legatura între sala crivacului si mina .Dupa 1990 masivul de sare dintre sala crivacului si sala putului a fost spart , astfel încât la ora actuala se prezinta sub forma unui spatiu generos (S totala = 545 mp) format din doua sali ce comunica între ele:O sala mai mare (locatia crivacului ) cu suprafata de 390 mp , un spatiu de trecere ( sala putului ) S = 30 mp si o a doua sala S = 125 mp.Legatura cu galeria Frantz Iosif se face prin trei galerii mai mici .
Scarile care coboara la mina Ghizela, pozitionate în golul putului de aeraj, ofera imaginea unei « cascade de sare » aproape pe toata înaltimea putului.
Mina Ghizela are o suprafata de 942 mp si o înaltime de ~ 1,80 m.Trecerea dintr-o parte în alta a minei este mai dificila, din cauza infiltratiilor de apa (în parte apa ajunsa la saturatie a cristalizat, iar impresia pe care o ofera pardoseala de sare este aceea a unei pardoseli de cristal, perfect cristalizate si transparente).
La trasarea minei Ghizela s-au interceptat urmele unei lucrari miniere romane, urme care se vad si astazi.
Mina Iosif
Suprafata sala putului=~84 mp
Suprafata mina =~3000 mp H =87 m
Cunoscuta si sub numele de ”Mina celor 7 ecouri” , mina are o forma de clopot cu baza unui cerc cu diametrul de ~65 m si înaltimea de 87 m.
La partea superioara (la nivelul galeriei) sunt doua balcoane de lemn suspendate în golul minei care nu prezinta siguranta pentru vizitatori.Sala putului, cu acces din galeria Franty Iosif are o suprafata de ~ 83 mp.Aici se afla, la ora actuala, o expozitie permanenta de arta moderna.O scara de lemn coboara pâna la baza minei, scara care doar în prima jumatate prezinta siguranta, restul nefiind protejata lateral.Nu este admis accesul vizitatorilor la baza minei.Sala ”Crivacului”Sala acrivacului este o adevarata ”istorie a mineritului”.Utilajul ,”crivacul” ,s-a pastrat, necesitând doar mici reparatii.
O nișă în sala ce asigură legătura cu puțul (S nisa =~40 mp) poate fi amenajat ca sală de tratament (se propune amenajarea unui spațiu destinat, în special, terapiei de grup) prin:
-închiderea laterală a spațiului cu pereți termoizolanți
-dotarea cu mobilier specific tratamentului:scaune, fotolii, canapele medicale, dulapuri pentru instrumentar etc.
